VIPS Team

VIPS Team

  • Price: 325.00 lei

Te afli în faţa unei experienţe de învăţare unice. Am conceput acest program pentru mine, personal și am testat una câte una tehnicile pe care le vei învăţa.

În călătoria mea în antreprenoriat m-am izbit în primul rând de obstacolul expertului care se străduiește să devină antreprenor.
Am parcurs întregul spectru, de la cel în care nu mă interesa decât partea creativă a ofertei mele, până la situaţia în care presiunea financiară m-a făcut să îmi pierd ''sufletul'' de artist, pentru ca apoi să caut echilibrul între ele.

Nu a fost ușor și sunt convins că nu sunt singura persoană în această situaţie.

Practic, am învăţat mai ales din două surse: Una dintre ele este experienţa practică, din care învăţăm cel mai mult (vei avea ocazia  să aduci informaţia de la nivel teoretic, la nivel pragmatic).
A doua este și cea mai pragmatică – este vorba despre mentori. Pentru mine cei mai importanţi mentori sunt antreprenori. De-a lungul timpului am intervievat peste 150 de antreprenori și m-am împrietenit cu aproximativ 30, cu care ţin legătura.

De la ei am învăţat cel mai mult pentru că ei au pragmatismul în sânge și testează orice idee sau teorie care s-ar putea transforma în progres.

Prima tentaţie pe care o au specialiştii, atunci când ceva nu merge într-o organizaţie sau într-un grup, este să schimbe denumirile. 
Istoric vorbind, asta s-a întâmplat cu funcţia de manager. Probabil că ai auzit că, la început nu se numeau “manager” ci: director, şefi, administratori, lideri, chief executive officer.

Dar simplu fapt că schimbi eticheta sau un anumit concept, nu va schimba fundamental ideea respectivă ci va aduce un fel de suflu nou, o modificare de unghi de vedere care de multe ori nu este suficientă pentru a lucra la cauza astfel încât rezultatul să fie altul decât cel obţinut în trecut.

În lumea modernă este esenţial să conduci cu o echipă, nu să conduci cu un singur om.

Ceea ce au descoperit specialiştii din psihologia practică e faptul că într-o echipă sunt necesare 4 roluri diferite pentru că acea echipă să fie puternică şi performantă. În acelaşi timp într-un singur om se pot găsi 2 astfel de roluri.

Atunci când vrei să conduci un proiect sau o organizaţie mare ai nevoie de o echipă de management şi nu o singură persoană care ia toate deciziile.

Ce vei învăţa:

  • Cum să formezi o echipă care să se alinieze cu valorile tale sau a organizaţiei în care faci parte.
  • Înţelegi felul în care poate fi condusă o echipă astfel ca să contribuiţi la un rezultat comun.
  • Descoperi cum reuşesc companiile mari, companiile performante să lucreze cu un management de echipa eficient.
  • Afli care sunt stilurile esenţiale de management.
  • Găseşti idei şi explicaţii prin care să înţelegi care este stilul tău personal de management.
  • Înveţi cum anume să aduci în preajma ta oameni cu stiluri complementare stilului tău natural de lucru.

La ce întrebări răspunde:

  • Ce se întâmplă în echipă când lucrurile nu sunt la nivelul pe care ți-l dorești?
  • Cum să-ţi formezi un stil personalizat de management?
  • Ce să faci ca să ai un flow de lucru care duce la o dinamică de grup?
  • Cum anume poți selecta o echipă de lideri care să conducă întreaga operaţiune?
  • Cum funcţionează abilitatea de a influenţa și cum atragi în viaţa ta oamenii potriviţi pentru ce vrei tu să faci?
  • Cum se construieşte un brand personal?
  • Cum să detectezi stilul partenerului de business?

Cu ce abilităţi rămâi după curs:

  • Motivaţia de a învăţa cum să lucrezi în echipa şi cum să creşti până la nivelul de performanţă pe care îl meriţi şi la care poţi să ajungi.
  • Atenţia potrivită de a vedea cauzele și ce anume generează ca lucrul în echipă să nu fie la nivelul pe care ţi-l propui.
  • Capabilitatea de a avea un stil de management eficient chiar şi atunci când eşti stresat.